In lanturile mintii mele..

Stateam langa fereastra,nemiscata in timp ce priveam pe fereastra,tacuta. La un moment dat mi-am intors capul inapoi, aruncandumi privirile taioase prin fiecare coltisor al camerei. Era liniste, nu mai era nimeni acolo inafara de..mine..Vesnica prezenta a mea ma deruta si pe mine.De ce mai eram acolo? De ce existam? Intrebari destul de intalnite in mintile oamenilor,insa la mine...la mine era cu totul altfel. Aproape ca uitasem de ce mai sunt acolo..de ce ma mai fortez atat? Sunt singura, singura..De ce port tot timpul aceasta..masca? De ce nu pot sa-mi luminez chipul doar printr-un suras de copil,ca inainte..si nu doar sa las fardurile sa faca acest lucru? De ce?
Intrebarile ma tulburau, iar mintea mereu imi juca feste..Poate, chiar trebuia sa iau o pauza..sa stau numai eu,singura..in aceatsa camera,fara sa mai ies cateva zile.
M-am asezat pe marginea patului, pastrand aceeasi liniste apasatoare ca si cum m-as fi aflat intr-un cimitir, printre morminte...